Sighișoara, mai frumoasă

Numai doi zănatici ar pleca de acasă în prima zi de Paște.

Dimineață la șase sunt singură pe peronul gării. Băgăjel, ochelari de soare, cafea de două feluri. În ultimul moment, apare încă un călător; știu că este impiegat.

Mi-am amintit că am plecat o dată de la Brașov spre Iași, când aveam vreo zece ani, în Noaptea de Înviere. Spre bunici. Era atât de aglomerat trenul încât de la Ploiești la Iași am încăput doar în spațiul pentru bagaje de pe coridor. Am schimbat vreo trei-patru trenuri până am ajuns la țară și tot ce îmi amintesc este călătoria.

La 6:40 plecarea. În tren, câțiva pescari și noi doi.

Rotbav, casa lui nenea Nicolae; de la care mai lua mama borș acru când rămânea fără.

Apața, strada Gării, casa în care a copilărit dl Neagu – cel care m-a învățat poezii și de la care am moștenit dragostea pentru Hemingway.

Augustin, acolo lucra tata când eram în școala primară; mergeam uneori cu el în ziua de salariu.

Racoș, un pod îngust peste Olt; l-am trecut o dată cu tata și sora mea mijlocie. Știu că a ținut-o de mână doar pe ea, dar nu mi-a fost așa frică.

Alte și alte localități la care nu suntem atenți pentru că ne acaparează (enervează) primul capitol dintr-un roman de Faulkner.

Ne place cu trenul. Timpul zboară.

Beia, impiegatul coboară după aproximativ două ore pentru o tură de zi în gară. Probabil CFR-iștii sunt printre puținii care mai fac naveta cu trenul..

După trei ore ajungem în Sighișoara. Cer senin și cald. Străzile aproape pustii. Mai multe clopote.

Mergem lejer spre cetate. Ne cazăm la Casa Săsească. Recomand pentru primirea caldă, bolul de bomboane din hol, mobilierul și decorurile săsești. Raport calitate-preț foarte bun.

Cât așteptăm să vină recepționerul, vedem un grup de sași care se pregătesc de prima împărășanie la biserica de peste drum. Îmi place că pastorul este prietenos și stă de vorbă cu toată lumea. Din cameră, auzim clopotele la ore fixe.

Mic dejun târziu pe o bancă din spatele primăriei, vedere spre oraș. Nu cred că pleacă vreun copil de la mama în zi de sărbătoare fără o bucățică de pască (jumătate) și câteva feliuțe de cozonac (opt). Am scăpat ca prin urechile acului de drob și ouă roșii.

Ne plimbăm prin cetate. Majoritatea clădirilor sunt zugrăvite de curând în culorii vii. Pe alocuri, pe la porți, sunt ghivece de flori foarte frumos întreținute.

by Tudor

Atmosferă de basm medieval. Pe câte o clădire (biserică sau turn) citesc anul construcției, distrugerea cauzată de lupte sau incendii și anul refacerii. Sunt greu de imaginat lupte într-un astfel de loc.

by Tudor

Sigur toate spiritele sportive (nu) urăsc Scara acoperită. Merită însă urcată din cel puțin două motive: Biserica din Deal și Cimitirul Sașilor.

Biletul de intrare în biserică este 8 lei și include vizita și o mică povestioară. Introverta din mine alege povestea printată, dar jumătății îi place să ciulească urechile așa că mergem pe varianta vorbită; nu mai mult de 2-3 minute de istorie. Am intrat cu frică și la buhuhu – 60 morminte undeva sub altar.

În cimitir, vedem morminte vechi de un secol sau mai mult. E genul în care nu ți-ai dori să fii într-o noapte cu lună plină, dar în care poți petrece plăcut câteva ore pe timp de zi. Din grija față de morminte, înțeleg că sașii își respectă mult strămoșii. Pe o piatră funerară în care ultimul om fusese îngropat acum mai bine de 60 de ani, au fost depuse de curând mai multe coroane. Învățăm să citim în germană.

Vreo două ore (sau mai puțin, dar cine mai ține cont de trecerea timpului?), stăm la soare și citim. Din fericire, sunt multe bănci împrăștiate prin cetate pe care te poți așeza cu o carte.

Am mai făcut vreo două tururi de cetate și luni, când ni s-au alăturat sora și cumnatul.

Din păcate, prea multe opțiuni de luat masa nu sunt în cetate. Mi-aș fi dorit și mai multe cafenele ☕

Foarte important sfat: când călătoriți cu un plimbăreț profesionist, întrebați doar în gând „ce-o fi pe celălalt deal?“; asta pentru că răspunsul la întrebare s-ar putea să fie vreo 5 km de mers pe jos.

În mai toate excursiile din liceu am fost prin Sighișoara. Acum însă pare cea mai frumoasă. Poate pentru că au fost recondiționate o parte din clădiri.

Adela/ Garabet Ibrăileanu (ocartepelună#1)

Eram prin liceu când mi-a fost recomandată pentru întâia oară „Adela“ și încă un roman. Titlul celui din urmă s-a pierdut în timp, dar am găsit volumul lui Garabet Ibrăileanu la anticariat acum două luni. Am știut că i-a venit rândul.
M-a cucerit de la a doua pagină cu un fragment de tsundoku.

Read more

Marți poezim (#2) – Omul comun/ Nicolae Labiș

Omul comun – Nicolae Labiș

IMG_20180311_201434.jpg

Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad,
În mijloc e poiana-n lună mată,
Și-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altădată
Așa precum pe mine l-a chemat.

Copilul mișcă buzele și-ngaimă:
“Ești rău, străine. Lămurit eu nu știu,
Dar te-am văzut și-n vis și se făcea
Cum cineva pe oameni îi lovește –
Slugarnic tu rânjeai în dreapta sa.”
Read more

Ikigai – un scop în viață

De mici auzim că trebuie să ne facem „un scop în viață”.

Se pare că japonezii se pricep cel mai bine la asta. Sunt cei mai longevivi oameni din lume și concurează cu danezii la fericire. Doar că la ei nu vine ca o obligație socială, ci ca un concept de viață. Scopul fiecăruia este de a-și găsi ikigai-ul și de a-l practica până la finalul vieții. Ikigai înseamnă „fericirea de a fi mereu ocupat” și de a face ceea ce îți place. Read more

Marți poezim (#1) – Acuarelă/ Ion Minulescu

Acuarelă – Ion Minulescu

Stanislav Sidorov - paint
Stanislav Sidorov

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

 

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

old hands
Tumblr

Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţinându-se de mână…

În Acuarelă îmi văd profesorii de istorie într-o zi ploiasă de mai (în drum spre teatru).

Poezia a început să-mi placă prin clasa a doua când am recitat Iarna pe uliță vreo patru copii la serbarea de Crăciun. Nu-nțelegeam atunci cum s-au răzbunat norii și ce-o fi ăla năvalnic vuiet (vine de pe drum).

De aceea, n-o să încerc nici acum să scriu ce-a vrut să spună poetul. Uneori, voi adăuga vreunei poezii un citat sau o părere personală, fără reguli.