Am citit primul iocan.

Și nu mi-a plăcut așa tare; adică mi-au plăcut doar vreo trei povestiri.

Cel mai mult Cinci proze foarte scurte. Am aflat că sunt 101 povestiri din câte 101 cuvinte adunate într-o carte pe care vreau să o cumpăr.

Și cea cu Florinel. Și Mașina neagră… Și cea cu băiețeii și cățelul.

Bine, vreo cinci.

N-am fost impresionată până peste cap, dar am văzut că-n iocan 2 semnează și Andrei Crăciun, iar Pălăria abastră și alte povestiri și a fost o carte greu de lăsat din mână.

Plusuri tehnice: forma cărții, hârtia de calitate, reclamele – sursă de inspirație pentru alte cărți de povestiri.

Structura: doi autori străini cunoscuți, mai mulți scriitori români – aleși fără inhibiții, un scriitor român uitat. Se va păstra și în numerele următoare.

Este un imbold să citesc mai multă proză scrisă, poezii și să încerc genuri noi. O să-i caut pe Dan Rhodes, Diana Bădică, Florin Lăzărescu.

Mi-am luat cadou de primăvară toate cele cinci reviste apărute până acum și o încep repejor pe a doua.