Despre frumusețea uitată a vieții/ Andrei Pleșu (#ocartepelună6)

Să citesc Despre frumusețea uitată a vieții a fost cea mai bună decizie de cititor din ultima perioadă.

Nu am pornit cu speranța că voi savura așa de mult cartea pentru că experiențele de până acum cu nume importante din sfera scriitorilor importanți și actuali a fost mai mult sau mai puțin plăcută. De obicei, mă pierdeam în fraze din care nu înțelegeam mare lucru fără DEX sau în dorințele autorilor de a epata. Read more

Sighișoara, mai frumoasă

Numai doi zănatici ar pleca de acasă în prima zi de Paște.

Dimineață la șase sunt singură pe peronul gării. Băgăjel, ochelari de soare, cafea de două feluri. În ultimul moment, apare încă un călător; știu că este impiegat.

Mi-am amintit că am plecat o dată de la Brașov spre Iași, când aveam vreo zece ani, în Noaptea de Înviere. Spre bunici. Era atât de aglomerat trenul încât de la Ploiești la Iași am încăput doar în spațiul pentru bagaje de pe coridor. Am schimbat vreo trei-patru trenuri până am ajuns la țară și tot ce îmi amintesc este călătoria.

La 6:40 plecarea. În tren, câțiva pescari și noi doi.

Rotbav, casa lui nenea Nicolae; de la care mai lua mama borș acru când rămânea fără.

Apața, strada Gării, casa în care a copilărit dl Neagu – cel care m-a învățat poezii și de la care am moștenit dragostea pentru Hemingway.

Augustin, acolo lucra tata când eram în școala primară; mergeam uneori cu el în ziua de salariu.

Racoș, un pod îngust peste Olt; l-am trecut o dată cu tata și sora mea mijlocie. Știu că a ținut-o de mână doar pe ea, dar nu mi-a fost așa frică.

Alte și alte localități la care nu suntem atenți pentru că ne acaparează (enervează) primul capitol dintr-un roman de Faulkner.

Ne place cu trenul. Timpul zboară.

Beia, impiegatul coboară după aproximativ două ore pentru o tură de zi în gară. Probabil CFR-iștii sunt printre puținii care mai fac naveta cu trenul..

După trei ore ajungem în Sighișoara. Cer senin și cald. Străzile aproape pustii. Mai multe clopote.

Mergem lejer spre cetate. Ne cazăm la Casa Săsească. Recomand pentru primirea caldă, bolul de bomboane din hol, mobilierul și decorurile săsești. Raport calitate-preț foarte bun.

Cât așteptăm să vină recepționerul, vedem un grup de sași care se pregătesc de prima împărășanie la biserica de peste drum. Îmi place că pastorul este prietenos și stă de vorbă cu toată lumea. Din cameră, auzim clopotele la ore fixe.

Mic dejun târziu pe o bancă din spatele primăriei, vedere spre oraș. Nu cred că pleacă vreun copil de la mama în zi de sărbătoare fără o bucățică de pască (jumătate) și câteva feliuțe de cozonac (opt). Am scăpat ca prin urechile acului de drob și ouă roșii.

Ne plimbăm prin cetate. Majoritatea clădirilor sunt zugrăvite de curând în culorii vii. Pe alocuri, pe la porți, sunt ghivece de flori foarte frumos întreținute.

by Tudor

Atmosferă de basm medieval. Pe câte o clădire (biserică sau turn) citesc anul construcției, distrugerea cauzată de lupte sau incendii și anul refacerii. Sunt greu de imaginat lupte într-un astfel de loc.

by Tudor

Sigur toate spiritele sportive (nu) urăsc Scara acoperită. Merită însă urcată din cel puțin două motive: Biserica din Deal și Cimitirul Sașilor.

Biletul de intrare în biserică este 8 lei și include vizita și o mică povestioară. Introverta din mine alege povestea printată, dar jumătății îi place să ciulească urechile așa că mergem pe varianta vorbită; nu mai mult de 2-3 minute de istorie. Am intrat cu frică și la buhuhu – 60 morminte undeva sub altar.

În cimitir, vedem morminte vechi de un secol sau mai mult. E genul în care nu ți-ai dori să fii într-o noapte cu lună plină, dar în care poți petrece plăcut câteva ore pe timp de zi. Din grija față de morminte, înțeleg că sașii își respectă mult strămoșii. Pe o piatră funerară în care ultimul om fusese îngropat acum mai bine de 60 de ani, au fost depuse de curând mai multe coroane. Învățăm să citim în germană.

Vreo două ore (sau mai puțin, dar cine mai ține cont de trecerea timpului?), stăm la soare și citim. Din fericire, sunt multe bănci împrăștiate prin cetate pe care te poți așeza cu o carte.

Am mai făcut vreo două tururi de cetate și luni, când ni s-au alăturat sora și cumnatul.

Din păcate, prea multe opțiuni de luat masa nu sunt în cetate. Mi-aș fi dorit și mai multe cafenele ☕

Foarte important sfat: când călătoriți cu un plimbăreț profesionist, întrebați doar în gând „ce-o fi pe celălalt deal?“; asta pentru că răspunsul la întrebare s-ar putea să fie vreo 5 km de mers pe jos.

În mai toate excursiile din liceu am fost prin Sighișoara. Acum însă pare cea mai frumoasă. Poate pentru că au fost recondiționate o parte din clădiri.

Ikigai – un scop în viață

De mici auzim că trebuie să ne facem „un scop în viață”.

Se pare că japonezii se pricep cel mai bine la asta. Sunt cei mai longevivi oameni din lume și concurează cu danezii la fericire. Doar că la ei nu vine ca o obligație socială, ci ca un concept de viață. Scopul fiecăruia este de a-și găsi ikigai-ul și de a-l practica până la finalul vieții. Ikigai înseamnă „fericirea de a fi mereu ocupat” și de a face ceea ce îți place. Read more

„Mica enciclopedie Likke” – există oameni fericiți?

Exercițiu: încearcă să îi explici unui copil bucuria din timpul jocului în contrast cu bucuria de a câștiga.

Da… Cam așa de greu trebuie să le fie celor de la Institutul de Cercetare a Fericirii din Copenhaga să explice ce anume este fericirea și unde îi găsim pe oamenii care trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Sigur este un subiect care va dăinui mulți ani și care poate nu va fi elucidat nicicând.

Ziceam aici că abia aștept să citesc „Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”. Problem solved. Este încă o cărticică despre fericire de la Meik Wiking. De această dată, termenul lykke este tradus exact prin fericire și farmecul este redus.

IMG_20180227_215056.jpg

Recunosc, nu m-a prins atât de tare ca prima enciclopedie deoarece conține mai multe statistici decât lucruri drăgălașe.

De exemplu, începe cu o clasificare a fericirii în trei dimensiuni. Fericirea afectivă  este descrisă oarecum în hygge și se referă la fericirea de moment. Fericirea cognitivă este fericirea generală pe care se axează cartea despre lykke. Dimensiunea eudemonică a fericirii este un concept nou și vechi totodată, fiind amintit Aristotel care considera viața plină de sens și scop centrul fericirii. Legat de a treia dimensiune, am citit de curând „Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” despre care sper să scriu în curând. Poate clasificările sunt o problemă doar pentru mine.

Și dacă tot vorbim de statistici, se pare că România se situează pe locul 57 în lume în topul fericirii (din 155). Frații noștri din Moldova sunt pe locul 56.

Sunt analizate pe rând: banii, fericirea, libertatea, încrederea, bunătatea și faptul de a fi împreună.

Priceless sunt câteva ponturi pentru fericire: cumpără ceva ce vei folosi peste câteva luni (un city break ♥), ieși la plimbare cu bicicleta (sper să vină primăvara), adoptă un bunic, citește beletristică (dezvoltă empatia), oferă zâmbete (sunt gratis).

IMG_20180227_215028.jpg

Dacă subtitlul enciclopediei hygge, „Rețeta daneză a fericirii”, se apropie oarecum de realitate, „În căutarea celor mai fericiți oameni din lume” m-a păcălit. Pentru mine este forțată apariția cărții și puteam trăi liniștită doar cu prima.

PS: azi este Ziua Internațională Hygge – puneți mâna pe: ciocolată caldă, mănuși, fulareeeee, lumânări.

 

“Mica enciclopedie Hygge” – unde căutăm fericirea?

Brăduț, lumânări, miros de cozonac, cei mai dragi oameni și multe cadouri – decembrie este luna cea mai hyggelig datorită Crăciunului.

Numărătoarea inversă a început și știu că nu doar cei mici așteaptă împodobirea bradului.

Probabil că nu există moment mai potrivit să citești “Mica enciclopedie Hygge”, dar dacă ești în oricare alt moment al anului, nu ezita. Meik Wiking este directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga – da, există un astfel de institut și fericirea mai este cercetată și de alții în afară de cercetătorii britanici, americani și, mai nou, chinezi.

De ce Copenhaga? Conform mai multor studii europene și mondiale, danezii sunt cel mai fericit popor și asta se datorează, se pare, conceptului de hygge.

IMG_20171201_173725.jpg
Biroul într-o zi bună 🙂

Hygge nu are o definiție foarte exactă, dar toate exemplele duc la exprimarea unei stări de bine. Varianta potrivită a autorului (și a mea) este “ciocolată fierbinte la lumina lumânărilor“.

Citind micuța carte, am înțeles importanța lucrurilor care ne fac să ne simțim în siguranță sau care ne fac să simțim bucurie. Am citit-o cu aproape un an în urmă și am descoperit sensul expresiei “cele mai frumoase lucruri în viață sunt gratis”.

Momentele hyggelig din copilărie au fost legate de bunici: creioane vechi și bucăți mici de hârtie galbenă pe care rezolvam problemele de logică ale bunicului; cântecul bunicii pentru floricele de porumb. Cam așa e și cu îmbrăcămintea hygge: pulovere tricotate,  șosete de lână, fulare uriașe.

Am găsit în carte două lucruri mandatorii pentru viață: cărțile și cafeaua.

Tsundoku (japoneză) – achiziționarea constantă de cărți pe care nu le citești niciodată – motto-ul oricărui dependent 🙂

Conform filosofiei daneze, centrul fericirii este timpul petrecut cu oamenii dragi. Vă provoc să încetiniți puțin ritmul în zilele dinainte de Crăciun și să petreceți mai mult timp împreună.

coffee2go
Coffee2Go Brașov

Kaffehygge – “Trăiește-ți viața azi ca și cum nu ar mai exista cafea mâine.” Cam în același timp cu citirea cărții, am descoperit Coffee 2 Go și, credeți-mă, dacă avem ninsoare și ger cafeaua devine foarte hyggelig. Tot la kaffehygge intră cafeaua la birou (cactusul mic și norocos tot aici era – rip).

PS: Meik Wikking a fost luna trecută la Gaudeamus cu ocazia lansării cărții “Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”. Abia aștept să o citesc.

PPS: am uitat de: ceai, lumânări, bomboane, perne, pături pufoase, vin fiert, hyggekrog,  gløgg, șemineu, fotoliu, prăjituri, etc., etc.