“Tărâmul lămâilor” – parfumul inconfundabil al Italiei

M-am convins cu greu să încep cartea. Salvată de la birou, am dus-o acasă unde am părăsit-o în bibliotecă pentru timpuri mai bune. A urmat încercarea nereușită a surorii mele de a o parcurge – deloc încurajator. O aveam pe raft de vreun an, când fraza de mai jos m-a intrigat:

Poți să fii și o lamâie, doar să-ți placă arta.

Și tare rău am făcut că nu am citit-o mai devreme.

dav

Îndată ce începi lectura, ești absorbit de un limbaj deosebit, transcrierea vocii unei povestitoare pricepute. Dacă o lași din mână, aștepți cu nerăbdare revenirea la momentele în care te poți adânci în pagini de istorie, economie, povestioare despre oameni simpli și despre dinastii. Farmecul cărții este dat de varietatea de subiecte care, de multe ori, nu au în comun decât intersectarea cu povestea vreunui soi de portocală.

Dacă ți se pare neobișnuit ca un om să fie prins în mreje de Italia ca “Tărâm al lămâilor” afli că Hans Christian Andersen, DH Lawrence sau Goethe se află printre victimele parfumului specific al florilor – denumit zagara în italiană.

Cine-ar fi crezut că Mafia Siciliană a început activitatea cu citrice? A fost o vreme când Italia și, în speță, Sicilia era cel mai mare producător și exportator de citrice din lume. Abia când tehnologii moderne au apărut și au permis Israelului să devină o variantă mult mai ieftină pentru importatori, Mafia s-a îndreptat spre afacerile cu droguri și crimă organizată.

Istoria citricelor în Italia începe cu chitrele undeva la începutul mileniului I. Abia după 800 de ani, arabii aduc portocalii amari și lamâii, iar portocalele dulci sunt culese de Vasco da Gama în jurul anului 1500.

e211c3473a07f6edae731546870c111c
No. 4711 Eau de Cologne (1910) Vintage Ad

Bergamota – un soi de portocală apărut prin polenizarea încrucișată – stă la baza Eau de Cologne – parfumul unui continent. Tot uleiul de bergamotă oferă și aroma specifică ceaiului Earl Grey.

Bătălia cu portocale de la Ivrea” a apărut ca o modalitate a nobililor de a face daruri mulțimii participante la carnavalul din oraș. De-a lungul timpului, s-au dezvoltat tradiții legate de participarea la bătălie și locuitorii sunt onorați să primească roluri în “coloana oficială”. Cele mai cunoscute băuturi italienești își datorează existența tot citricelor: Campari cu suc de portocale – combinație care se numește în Geneva “garibaldi” – și limoncello preparat în casă.

Mai sus sunt doar câteva dintre informațiile interesante cuprinse în volum.

Tărâmul lămâilor” este o lectură neașteptat de atrăgătoare, presărată cu istorisiri de tot felul care îți trezesc dorința de a vizita locurile prin care a trecut autoarea Helena Attlee – o englezoaică pasionată de grădini, citrice și de scrisul frumos – care recunoaște că “a început să adune material pentru carte cu mult înainte să știe că o va scrie”. Recomand a se consuma cu o cantitate corespunzătoare de limonadă sau limoncello.