Din când în când mai pun mâna pe câte o carte de dezvoltare personală, dar nu cred că voi deveni nicicând o fană a genului.

Brené Brown este o autoare la modă, care a apărut în diverse reviste (Self și Elle), la radio și televiziune și a fost chiar citată de Oprah. Am văzut chiar vorbe de duh din doamna Brown la o amică de pe facebook.

În general cărțile de acest gen au titluri dubioase, așa că nu m-am speriat de: „Darurile imperfecțiunii. Renunță la cel care crezi că trebuie să fii și acceptă-te așa cum ești. Ghid pentru o viață trăită din toama inima” (aici mai era un set de ghilimele, dar m-au pierdut pe drum). Recunosc, n-aș fi citit-o dacă nu mi-ar fi fost recomandată de un om de încredere (-5 puncte).

Cum e firesc, avem 10 pași pentru a ajunge în absolutul vieții trăite din toată inima – orice ar înseamna asta. Fiecare pas este descris într-un capitol care se încheie cu îndemnul: „Sapă adânc”. Nu prea adânc, atât cât să citești cum a reușit autoarea să rezolve respectivul pas și să nu înțelegi ce ai de făcut.

Faptul că pe fiecare pagină apare cel puțin o dată „eu am făcut…”, „eu am studiat…”, „studiile mele…” îmi amintește de Fluturii autohtoni. De altfel, rezultatele studiilor sunt reflectate doar prin schimbări produse în viața autoarei.

Nu vreau să învinuiesc faptul că citește cel puțin o dată pe an Alchimistul pentru toate clișeele, dar sigur îl face mândru pe Coelho.

Era cât pe ce să cedez la reinterpretarea unui citat de-al lui Mark Twain („Dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni. Cântă ca și cum nu te-ar asculta nimeni. Iubește ca și cum nu ai putea fi niciodată rănit și trăiește ca și cum te-ai afla în Paradis”), ca pe rezultat al unei analize proprii de doi ani.

Râsul, cântecul și dansul creează conexiuni emoționale și spirituale. Ele ne reamintesc de singurul lucru care contează cu adevărat atunci când ne dorim mângâiere, inspirație, o sărbătoare sau vindecare: faptul că nu suntem singuri.

N-am renunțat cu speranța vreunei revelații la final. Nada. Așa îmi dau seama că mai trebuie să abandonez câte o carte pe la mijloc.

Pentru colegii mei de birou: nu e o „spălare de creier” pe care să v-o recomand.