Iubește-mi mâinile și ochii – Elena Farago

Iubește-mi mâinile și ochii
Și iarta-le dac-au fost clipe

În care n-au știut să-ți spună,
În cate n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta cât poate doru-ți le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe…
Iubește-mi mâinile și ochii

Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot…
Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ți mai pot
Aduce-n mâini și-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină…

Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le dacă durerea
Că ți-au plecat
Va fi mai mare
Decât norocul c-au venit…

Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le că n-au puterea
Din moartea lor
Să-ți crească vieții
Nestinsul zâmbet de zenit.

Pe Elena Farago o știm cu toții pentru „Cățelușul șchiop“ și „Gândăcelul“.
Versurile de mai sus îmi sunt cunoscute de pe albumul „Nu am chef azi“ al celor de la Vama (Veche) și doar azi am aflat, citind o antologie de poezii, că îi aparțin poetei (ușor modificate).