Nu mi-a plăcut din primul moment pentru că începe cu o definiție searbădă pentru hygge.

Și continuă în aceeași notă. Hygge este…, pentru hygge trebuie să…, dar mai ales când facem hygge trebuie să…

Adunătură de fraze care spun același lucru (cât de minunat este hygge), dar lipsite de conținut. Epitete, epitete, epitete. Cititorului i se prezintă ca adevăruri absolute tot ce spune autoarea, fără a o se oferi plăcerea de a trage singur vreo concluzie

Știu că am ucis-o. Doar că am un obicei prost să duc la capăt toate cărțile începute și, în acest caz, a fost un chin. De altfel, mă gândeam să o abandonez pe la 60%, dar era musai să vă spun cum e și doar așa e corect să o fac. N-am sperat, ca în cazul altor cărți, la o îmbunătățire pe final.

Louisa Thomsen Brits a încercat o structurare, dar nu i-a ieșit. Cursivitate zero.

Sigur că m-a influențat experiența cu cele două volume ale lui Meik. Pe acestea din urmă le recomand oricând cu drag pentru relaxare și bună dispoziție.

Conform cu Meik, hygge nu are o definiție foarte exactă, dar toate exemplele duc la exprimarea unei stări de bine. Varianta potrivită a lui (și a mea) este “ciocolată fierbinte la lumina lumânărilor“.

Că bine zice Vice, am citit eu Cartea despre hygge ca să nu fie nevoie să o citiți voi.