Faulkner spunea despre Zgomotul și furia că este cel mai bun roman scris de el vreodată.

Romanul descrie decăderea familiei Compson. Acesta începe haotic, așa cum gândesc personajele. Deși toți au conștiința apartenenţei la familie, sunt individualiști și au așteptări mai mari de la ceilalți decât de la ei înșiși.

Ferestrele noastre erau întunecate. La intrare nu era nimeni. Când am intrat am mers pe lângă peretele din stânga, dar nu era nimeni și doar scările arcuindu-se în sus în umbră ecourile pașilor generațiilor triste ca praful ușor peste umbre, pașii mei trezindu-i ca praful, ca lin apoi să se așeze iarăși.

Volumul este conceput în patru capitole. Trei dintre ele au acțiunea trei zile consecutive din aprilie 1928, iar al patrulea optsprezece ani mai devreme. Structura este decisivă pentru pătrunderea în mintea personajelor.

7 aprilie 1928, suntem în mintea lui Benji, fratele retardat. Acțiunea din prezent este legată de mintea lui cu trecutul. Totul este haotic pentru că, deși la vârsta maturității, Benji are un limbaj de copil. Ceilalți copii știu că adevăratul lui nume este Maury, dar este un lucru despre care nu se vorbește. Numele i-a fost schimbat în speranța că va scăpa de boală. Avem și noi, românii, un obicei similar. Prin intermediul lui Benji, auzim și vocile celorlați frați și ne putem face o părere despre personalitatea fiecăruia, încă din copilărie.

Ține-ți mâinile în buzunare, a spus Caddy! Că-ți îngheață. Nu vrei să ai mâinile înghețate de Crăciun, nu.

2 iunie 1910, Quentin, fratele care studiază la Harvard. Acesta are o relație foarte apropiată cu Caddy, este tulburat de căsătoria acesteia și are un destin tragic. Simt că ceva mi-a scăpat în aceasta relație. Se insistă pe ideea că nu a fost vorba de un incest între cei doi, deși Caddy îi dă fiicei sale numele fratelui. Quentin se simte responsabil de viitorul familiei pentru că toate speranțele au fost puse în el atunci când a fost trimis să studieze.

Câteodată în august acolo acasă sunt unele zile ca asta, aerul este subțire și intens ca acum, și e ceva trist și nostalgic și cunoscut. Omul e suma experiențelor climatice spunea tata. Omul e suma a tot ce poftești.

Prima jumătate a cărții este bulversantă și doar spre finalul părții a treia lucrurile încep să se clarifice.

6 aprilie 1928, Jason este hain și zgârcit. Pretextează că are grijă de familie și câștigă respectul mamei sale, dar o face cu banii trimiși de Caddy pentru fiica sa. Îmi pare însă cel mai întreg la minte.

Nu mersi zic îmi găsesc toate femeile de care am nevoie acum dacă mi-aș lua o nevastă ar fi probabil vreo morfinomană sau mai știu eu ce. Că ăsta ar fi singurul articol de care ducem lipsă în familia noastră, zic.

8 aprilie 1928, Dilsey este o negresă bună, care i-a crescut cu drag pe toți copiii familiei și care are o anumită autoritate asupra lor. În Sudul American, la șaizeci de ani după abolirea sclaviei, discriminarea asupra negrilor era încă prezentă. Negrii erau cu preponderență servitori și aveau propria biserică. Albii îl considerau pe Benji nepotrivit pentru a merge la biserica lor, dar nici faptul că acesta era dus la biserica negrilor nu le convenea.

Atunci spune-le să vorbească cu mine. Spune-le că bunului Dumnezeu nu-i pasă dacă băiatul ăsta are minte sau nu. Nu-i pasă nimănui de asta, decât la niște derbedei de albi.

Vocea care mi-a lipsit a fost cea a lui Caddy. Deși absentă, ea este sora care influențează soarta tuturor. Mi-ar fi plăcut să citesc povestea și din perspectiva ei.

Nu știam dacă o să duc la capăt cartea, atât de alambicată era în primele (o sută de) pagini. M-a cucerit apoi limbajul deosebit, unic, amuzant. Mi-a amintit de Tom Sawyer și Huckleberry Finn.

…daaar, nu știu dacă o să citesc vreun alt Falkner în curând.

He says: La fel cum mi s-a întâmplat și mie, probabil că o să-ți zici pe parcurs că n-ai mai citit o asemenea carte. O să-ți placă, oricât de nebuni ar fi protagoniștii.
O carte cum nu mi-a mai fost dat să citesc. Totul a pornit de la hazard. Am cumpărat din București o carte despre alte 501 cărți pe care să le citești într-o viața. Mai superstițios din fire, am ales 277. Așa am dat de Faulkner, care în urma impresiilor pe care mi le-am făcut, ar fi pe la același nivel cu Hemingway sau James Joyce. O să-i citesc pe toți și-o să-mi pot face o părere mai complexă în timp.
Pe scurt, romanul are patru părți, din patru zile diferite, trei consecutive, din perioada Paștelui 1928 și una din 1910. Trei sunt descrise din postura a trei dintre cei patru copii din familia Compson, iar a patra din cea a autorului sau mai degrabă, a negresei Dilsey. Vei zice că-s nebuni – așa și este – și nu vei înțelege mai nimic până pe la jumătate, dar îți recomand să stăruiești, căci toate se vor lega în cele din urmă. Tema principală este perpetuarea numelui Compson. Cum faci să te asiguri că numele tău va fi dus mai departe de către urmașii tăi, iar familia să rămână unită și eventual, din nou, bogată. Dețineau la început o bună parte a orașului Jefferson de azi, pe care, din lipsa unor administratori mai buni, au vândut-o pe bucăți pentru a se întreține de-a lungul generațiilor.
Situația îmi este familiară. Cred că și bunicul meu Crețu și-a făcut astfel de griji la un moment dat. Și probabil că îmi voi dori și eu un băiat, dar nu-i voi cere acest lucru mai departe, ci îl voi susține să ia întotdeauna singur propriile decizii, în cunoștință de cauză.
Cartea invită la reflecție pe marginea acestui subiect merită o șansă bună. Mi-am mai cumpărat și Ursul de Faulkner, dar momentan se încadrează la tsundoku, primează altele.