Să citesc Despre frumusețea uitată a vieții a fost cea mai bună decizie de cititor din ultima perioadă.
Nu am pornit cu speranța că voi savura așa de mult cartea pentru că experiențele de până acum cu nume importante din sfera scriitorilor importanți și actuali a fost mai mult sau mai puțin plăcută. De obicei, mă pierdeam în fraze din care nu înțelegeam mare lucru fără DEX sau în dorințele autorilor de a epata. Read more
Știți cărțile pe care le-am citit în copilărie și pare că a fost singura etapă în care aveau și alte sensuri în afară de nostalgie? Am crescut cu Singur pe lume, Tom Sawyer și La Medeleni.
Mă gândeam că n-o să mai găsesc vreo carte pentru copii, pe care să o citesc acum, ca om mare și să simt că fac parte din poveste. Și, iată, unde era. Read more
Creion – Tudor Arghezi
Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul, Read more
Odă (în metru antic) – Mihai Eminescu
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Omul comun – Nicolae Labiș
Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad,
În mijloc e poiana-n lună mată,
Și-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altădată
Așa precum pe mine l-a chemat.
Copilul mișcă buzele și-ngaimă:
“Ești rău, străine. Lămurit eu nu știu,
Dar te-am văzut și-n vis și se făcea
Cum cineva pe oameni îi lovește –
Slugarnic tu rânjeai în dreapta sa.” Read more
Acuarelă – Ion Minulescu
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…
Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţinându-se de mână…
În Acuarelă îmi văd profesorii de istorie într-o zi ploiasă de mai (în drum spre teatru).
Poezia a început să-mi placă prin clasa a doua când am recitat Iarna pe uliță vreo patru copii la serbarea de Crăciun. Nu-nțelegeam atunci cum s-au răzbunat norii și ce-o fi ăla năvalnic vuiet (vine de pe drum).
De aceea, n-o să încerc nici acum să scriu ce-a vrut să spună poetul. Uneori, voi adăuga vreunei poezii un citat sau o părere personală, fără reguli.
Am citit primul iocan.
Și nu mi-a plăcut așa tare; adică mi-au plăcut doar vreo trei povestiri.
Cel mai mult Cinci proze foarte scurte. Am aflat că sunt 101 povestiri din câte 101 cuvinte adunate într-o carte pe care vreau să o cumpăr.
Și cea cu Florinel. Și Mașina neagră… Și cea cu băiețeii și cățelul.
Bine, vreo cinci.
N-am fost impresionată până peste cap, dar am văzut că-n iocan 2 semnează și Andrei Crăciun, iar Pălăria abastră și alte povestiri și a fost o carte greu de lăsat din mână.
Plusuri tehnice: forma cărții, hârtia de calitate, reclamele – sursă de inspirație pentru alte cărți de povestiri.
Structura: doi autori străini cunoscuți, mai mulți scriitori români – aleși fără inhibiții, un scriitor român uitat. Se va păstra și în numerele următoare.
Este un imbold să citesc mai multă proză scrisă, poezii și să încerc genuri noi. O să-i caut pe Dan Rhodes, Diana Bădică, Florin Lăzărescu.
Mi-am luat cadou de primăvară toate cele cinci reviste apărute până acum și o încep repejor pe a doua.