Poezia – Nicolae Labiș

Cititorului

Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure
Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup,
Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure,
Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.

#martipoezim Poezia

Sună a amenințare versurile.

Trec zile – George Bacovia

Curg zilele spre cimitir
Trist, una câte una, Read more

Ex libris – Tudor Arghezi

Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaș cumpănită; Read more

Rondelul orașului mic – Alexandru Macedonski

Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade, Read more

unul din cele 2 poeme de vară – Sebastian Mihail

piesa de teatru la care nu am mai mers,
drumul spre mare pe care nu l-am mai făcut,
toate nopţile în care nu
te-am mai ţinut în braţe,
cîntecele (pe care nu le-am mai cîntat de atunci),
cărţile pe care am tot încercat să le citesc –
tot deschideam cu sfială cîte una
şi brusc zîmbetul tău îmi apărea dintre rînduri
şi mă speriam că dacă închid la loc coperţile
o să mori –,
toate gîndurile mele care s-au împletit de atunci
într-un mare vuiet îngrozitor
care mă ţine treaz nopţile
– să ştii că încerc să-mi
ocup timpul, ridic privirile în sus,
nu zăresc însă nicio constelaţie
din cauza prafului –

toate frînturile astea stau ca nişte cărţi
necitite din bibliotecă, şi-mi amintesc
de vara aia cînd nu aveam habar
ce-o să se întîmple cu noi.

Sau cu urşii polari.

Sebastian spune că „toată lumea scrie poezii în ziua de azi“. Pentru #marțipoezim caut printre multe versuri și asta nu poate decât să mă bucure.

Chiar dacă apreciez faptul că de vreun an proza scurtă este cea în creștere, poezia este pentru mine nemuritoare și sper ca următoarea ascensiune să îi aparțină.

Îmi doream să citesc „Şirul Fibonacci al dispariţiei urşilor polari (capitolele invizibile ale dragostei noastre)” încă de la publicare, dar listele de lectură, timpul, cărțile noi, vechi, împrumutate, abandonate…

Cred că merită un volum tipărit (eu l-aș cumpăra), dar până atunci îl puteți descărca gratuit de pe blogul autorului.

Vă puteți gândi apoi la ce-a vrut să spună poetul cu toți urșii polari.

Iartă-mă – Elena Liliana Popescu

Iartă-mă
coală albă
că-ţi tulbur liniştea
cu şoapte
aşternute
rânduri
rânduri
urme de gânduri,
ce-aleargă
căutând
căutând
fără să ştie
că sunt,
fără să ştie
c-ascund
Liniştea mea
şi a ta.

Recunosc, nu am auzit de dumneaei până acum. Am găsit antologia din fotografia de mai sus la un anticariat din Brașov și am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut foarte mult coperta.

Am aflat de pe site că este Doctor în Matematici și că a publicat multe traduceri și volume proprii de poezie.