”De unde venim? Încotro ne îndreptăm?”
Dan Brown a știut întotdeauna să atragă cititorii cu teme incitante, cu subiecte care au preocupat oamenirea de-a lungul veacurilor.
Prima așa-zisă întâlnire cu Dan Brown am avut-o în 2007, la un an după apariția filmului „Codul lui Da Vinci”. Am primit cartea cadou de ziua mea de la doi prieteni din liceu și am citit-o în mai puțin de două zile.
Pe soră-mea am plătit-o cu 45 lei să o citească și apoi s-a apucat să citească și altceva. Verișoarei mele i-am trimis-o prin mama/ tata/ poștă/ nu știu cum și zice că de atunci s-a apucat de citit mai serios. Tot ea spune că și înainte o încânta ideea de a avea cărți și de a citi, dar încă nu gasise o carte care să o facă să rămână acolo, fără ca altceva să îi distragă atenția.
Din cauza teoriilor cu privire la religie și simbolistică, erau foarte multe discuții în perioada respectivă cu privire la film și carte deși internetul nu ne acaparase atât de mult ca azi.
De atunci, am citit toate cărțile lui Dan Brown. Nu îl văd ca pe un scriitor extraordinar, care să poată construi personaje precum marii clasici, dar știe să te țină în suspans. „Conspirația”, „Simbolul pierdut” și „Fortăreața digitală” m-au cam plictisit, dar celelalte patru cărți m-au ținut în priză din scoarță-n scoarță. Spune și el undeva că atunci când a promovat „Fortăreța digitală” a stat o zi întreagă într-un mall, și-a pregătit multe cărți și trei pixuri pentru autografe, dar singurii care îl abordau îi cereau indicații despre poziționarea unor magazine. Faima a cunoscut-o după „Codul lui Da Vinci”.
Și în „Origini”, personajul principal este tot Robert Langdon, singurul „detectiv” care are ceas cu Mickey Mouse. Langdon este profesor de simbolistica la Harvard și a fost invitat la un eveniment privat de către un fost student devenit om de știință, Edmond Kirsch. La eveniment, acesta anunță că va dezvălui răspunsurile la întrebările: De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Ca în toate cărțile lui Brown, lucrurile iau o întorsătură neobișnuită și profesorul Langdon se simte dator să rezolve misterul. Pornește într-o aventură care îl duce până în Barcelona, la Sagrada Familia. Îi are alături pe Ambra Vidal, viitoarea regină a Spaniei, și pe Winston, un fel de Siri, dar mai din viitor.
Așa cum m-am obișnuit, am aflat multe informații istorice, culturale. Edmond Kirsch, un om de știință și ateu declarat, este un mare admirator al lui Gaudí și al operelor sale. Așa se face că, de această dată, profesorul Langdon nu are în față edificii din Renaștere cu care este foarte familiarizat, ci unele mai moderne, de după secolul al XIX-lea.
Aparent lupta se dă între știință și religie, abia spre final religia iese din ecuație. Finalul este semi-fericit pentru că, deși scopul este atins și mesajul lui Edmund Kirsch este transmis, metoda nu este ortodoxă.
Mie mi se pare că întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm după citirea cărții este Ne mai putem despărți de tehnologie? Oriunde ai fi, uită-te în jur și răspunde-ți.