Scrisoare – Maria Banuș

Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o frunte de ied,

fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă suntem atât de uituci amândoi.
Curând și bătaia fumurie a pleoapelor vom uita-o, cred.

Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu pe față. Țâșnise vântul,
Crengile arse de praf se căutau între ele cu foșnet moale.
Era un salcâm, era și marea. Ne-am oprit să-mi scutur nisipul strâns în sandale.
Atâta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi decât cerul și decât pământul.