cât o să mai fim ,,Orbi”

Petronela Rotar scrie cu stiloul. Autografe pe cărțile ei.

Probabil foarte mulți o cunoașteți pe autoare de la televizor. De altfel, în rolul de reporter am văzut-o pentru prima dată și eu. Abia de doi-trei ani urmăresc acestblogdenervi – nume inspirat, se pare, din Nichita Stănescu.

,,Orbi” este singura carte căreia nu am reușit să-i rezist de Black Friday. Căci și eu, ca orice cititor înrăit, promit de două ori pe lună că nu mai cumpăr cărți anul acesta. Am comandat-o de pe libris.ro și am primit-o la Șt. O. Iosif în Brașov (auzisem că s-a dat ,,pe sub mână” în perioada respectivă așa că am avut noroc).

Inutil să spun că greu m-am dezlipit de ea douăzeci de minute mai târziu, când și-a însușit-o sora mea. Am recuperat-o curând pentru că Anei nu i-a plăcut.

Ca fiecare decembrie și cel al lui 2017 a fost foarte aglomerat așa că am împărțit cartea în două. Am citit prima jumătate în drum spre birou sau în pauze, iar a doua jumătate a fost o răsuflare într-o sâmbătă pe înserat.

Recenziile de pe goodreads vesteau o carte copleșitoare, râuri de lacrimi. N-a fost așa. N-am fost răvășită, iar lectura a decurs lin. Se datorează asta femeii puternice care descrie cu maturitate un episod tulburător.

IMG_20180123_225032.jpg

Uneori, îi venea să iasă pe stradă și să întrebe oamenii, la întâmplare, cum se simt în momentul ăla? Ce trece prin ei? Sunt triști sau furioși? Frustrați? Anxioși? Să îi învețe să caute în ei și apoi să se ducă acasă și să îi întrebe pe cei dragi cum se simt astăzi.

Personajul principal se desprinde dintr-o relație abuzivă, merge la terapie și învață să se cunoască. Despre o relație anterioară cu un bărbat căsătorit primim puține informații. Acțiunea se învârte cel mai mult în jurul poveștii de dragoste dintre Alexa și Călin.

Alexa descrie subiecte delicate și nu suficient de controversate. Violența, controlul vieții sociale, îngrădirea libertății de exprimare sunt adesea ascunse de către victime sau acceptate de societate. Sinceritatea deschide răni. Și ochi. Sapă tranșee de la inimă spre plămâni și în mușchii mâinilor. Confesiunea ei poate fi deopotrivă a unei femei sau a unui bărbat.

Fiind autorul lunii ianuarie pe libris, este foarte probabil să primiți cartea cu autograf dacă vă grăbiți să o comandați.

Este prima întâlnire cu o carte a Petronelei Rotar. Nu o includ în topul scriitorilor mei preferați, dar m-a convins să îi citesc și celalte cărți.

Încerc să citesc anul acesta mai mulți autori români contemporani și, în general, cărți mai serioase 🙂 Recomandările sunt binevenite.

“Mica enciclopedie Hygge” – unde căutăm fericirea?

Brăduț, lumânări, miros de cozonac, cei mai dragi oameni și multe cadouri – decembrie este luna cea mai hyggelig datorită Crăciunului.

Numărătoarea inversă a început și știu că nu doar cei mici așteaptă împodobirea bradului.

Probabil că nu există moment mai potrivit să citești “Mica enciclopedie Hygge”, dar dacă ești în oricare alt moment al anului, nu ezita. Meik Wiking este directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga – da, există un astfel de institut și fericirea mai este cercetată și de alții în afară de cercetătorii britanici, americani și, mai nou, chinezi.

De ce Copenhaga? Conform mai multor studii europene și mondiale, danezii sunt cel mai fericit popor și asta se datorează, se pare, conceptului de hygge.

IMG_20171201_173725.jpg
Biroul într-o zi bună 🙂

Hygge nu are o definiție foarte exactă, dar toate exemplele duc la exprimarea unei stări de bine. Varianta potrivită a autorului (și a mea) este “ciocolată fierbinte la lumina lumânărilor“.

Citind micuța carte, am înțeles importanța lucrurilor care ne fac să ne simțim în siguranță sau care ne fac să simțim bucurie. Am citit-o cu aproape un an în urmă și am descoperit sensul expresiei “cele mai frumoase lucruri în viață sunt gratis”.

Momentele hyggelig din copilărie au fost legate de bunici: creioane vechi și bucăți mici de hârtie galbenă pe care rezolvam problemele de logică ale bunicului; cântecul bunicii pentru floricele de porumb. Cam așa e și cu îmbrăcămintea hygge: pulovere tricotate,  șosete de lână, fulare uriașe.

Am găsit în carte două lucruri mandatorii pentru viață: cărțile și cafeaua.

Tsundoku (japoneză) – achiziționarea constantă de cărți pe care nu le citești niciodată – motto-ul oricărui dependent 🙂

Conform filosofiei daneze, centrul fericirii este timpul petrecut cu oamenii dragi. Vă provoc să încetiniți puțin ritmul în zilele dinainte de Crăciun și să petreceți mai mult timp împreună.

coffee2go
Coffee2Go Brașov

Kaffehygge – “Trăiește-ți viața azi ca și cum nu ar mai exista cafea mâine.” Cam în același timp cu citirea cărții, am descoperit Coffee 2 Go și, credeți-mă, dacă avem ninsoare și ger cafeaua devine foarte hyggelig. Tot la kaffehygge intră cafeaua la birou (cactusul mic și norocos tot aici era – rip).

PS: Meik Wikking a fost luna trecută la Gaudeamus cu ocazia lansării cărții “Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”. Abia aștept să o citesc.

PPS: am uitat de: ceai, lumânări, bomboane, perne, pături pufoase, vin fiert, hyggekrog,  gløgg, șemineu, fotoliu, prăjituri, etc., etc.

“Masa pisicii” – întoarcerea la copilărie

Se spune că atunci când îți amintești ceva nu este originalul, ci ultima amintire a acelui lucru. Vă regăsiți, poate, în amintiri fabricate din copilărie. Ceva ce ai impresia că s-a întâmplat și despre care poți povesti în detaliu, dar știi de fiecare dată că ai inventat puțin.

Masa pisicii este echivalentul mesei de lângă boxe din zilele noastre, locul cel mai puțin privilegiat de la o cină. Deși este denumită încă din primele pagini, niciunul dintre comeseni nu pare deranjat.

Lucrurile interesante și importante se petrec mai tot timpul în taină, în locuri unde puterea lipsește.

Eroul împrumută numele autorului – Michael – și începe o aventură pe mare împreună cu alți doi băieți care îi devin prieteni. Firi extrem de diferite, cei trei au în comun curiozitatea specifică vârstei la care își păstreaza încă inocența. Explorează pachebotul și întâlnesc oameni de diverse categorii, mai mult sau mai puțin onorabili.

dav

Romanul este presărat cu fragmente care aduc în prezent universul copilăriei. Dramele de pe vas, cum ar fi moartea unui călător bogat sau evadarea unui deținut, îi terifiază pe cei trei eroi, dar nu îi impiedică să trăiască experiențe la limita dintre fantastic și real.

Călătorind neînsoțiți și doar supravegheați de la distanță, încearcă să intre în drepturi depline în lumea oamenilor mari, dar sunt dați de gol de ludicul unor situații.

Un vânzător de covoare ne-a făcut semne cu mâna, ne-a oferit ceai, iar noi am stat o vreme cu el, am râs când râdea și el și am dat din cap când dădea și el.

În partea a doua a cărții, predomină povestiri din viața de adult a lui Michael. Reîntâlnește personaje de pe vas și își dă seama că fiecare a avut o perspectivă diferită asupra călătoriei. Părerile tuturor se pun de acord asupra faptului că cei trei nu au ocolit niciun pericol.

Sunt subiectivă pentru că cel mai mult mi-am dorit să aflu ce avea domnișoara Lasqueti cu toate cărțile pe care le arunca din senin în mare. Se pare că erau romane polițiste.

Michael Ondaatje mă derutează de fiecare dată prin titlurile cărților sale. Am făcut cunoștință cu el acum mulți ani, când am văzut pentru prima dată ecranizarea romanului “Pacientul englez“. Abia de curând, să tot fie vreo trei ani, am citit cartea. Atunci m-a păcălit pentru că pacientul englez era ungur, iar acum n-am găsit nicio pisică în toată cartea (dacă o găsește cineva, let me know).

Masa pisicii” plantează melancolie în sufletele cititorilor. Ondaatje jonglează cu naivitatea copilului și pragmatismul adultului și ne aduce aproape de visele din copilărie.

 

“Tărâmul lămâilor” – parfumul inconfundabil al Italiei

M-am convins cu greu să încep cartea. Salvată de la birou, am dus-o acasă unde am părăsit-o în bibliotecă pentru timpuri mai bune. A urmat încercarea nereușită a surorii mele de a o parcurge – deloc încurajator. O aveam pe raft de vreun an, când fraza de mai jos m-a intrigat:

Poți să fii și o lamâie, doar să-ți placă arta.

Și tare rău am făcut că nu am citit-o mai devreme.

dav

Îndată ce începi lectura, ești absorbit de un limbaj deosebit, transcrierea vocii unei povestitoare pricepute. Dacă o lași din mână, aștepți cu nerăbdare revenirea la momentele în care te poți adânci în pagini de istorie, economie, povestioare despre oameni simpli și despre dinastii. Farmecul cărții este dat de varietatea de subiecte care, de multe ori, nu au în comun decât intersectarea cu povestea vreunui soi de portocală.

Dacă ți se pare neobișnuit ca un om să fie prins în mreje de Italia ca “Tărâm al lămâilor” afli că Hans Christian Andersen, DH Lawrence sau Goethe se află printre victimele parfumului specific al florilor – denumit zagara în italiană.

Cine-ar fi crezut că Mafia Siciliană a început activitatea cu citrice? A fost o vreme când Italia și, în speță, Sicilia era cel mai mare producător și exportator de citrice din lume. Abia când tehnologii moderne au apărut și au permis Israelului să devină o variantă mult mai ieftină pentru importatori, Mafia s-a îndreptat spre afacerile cu droguri și crimă organizată.

Istoria citricelor în Italia începe cu chitrele undeva la începutul mileniului I. Abia după 800 de ani, arabii aduc portocalii amari și lamâii, iar portocalele dulci sunt culese de Vasco da Gama în jurul anului 1500.

e211c3473a07f6edae731546870c111c
No. 4711 Eau de Cologne (1910) Vintage Ad

Bergamota – un soi de portocală apărut prin polenizarea încrucișată – stă la baza Eau de Cologne – parfumul unui continent. Tot uleiul de bergamotă oferă și aroma specifică ceaiului Earl Grey.

Bătălia cu portocale de la Ivrea” a apărut ca o modalitate a nobililor de a face daruri mulțimii participante la carnavalul din oraș. De-a lungul timpului, s-au dezvoltat tradiții legate de participarea la bătălie și locuitorii sunt onorați să primească roluri în “coloana oficială”. Cele mai cunoscute băuturi italienești își datorează existența tot citricelor: Campari cu suc de portocale – combinație care se numește în Geneva “garibaldi” – și limoncello preparat în casă.

Mai sus sunt doar câteva dintre informațiile interesante cuprinse în volum.

Tărâmul lămâilor” este o lectură neașteptat de atrăgătoare, presărată cu istorisiri de tot felul care îți trezesc dorința de a vizita locurile prin care a trecut autoarea Helena Attlee – o englezoaică pasionată de grădini, citrice și de scrisul frumos – care recunoaște că “a început să adune material pentru carte cu mult înainte să știe că o va scrie”. Recomand a se consuma cu o cantitate corespunzătoare de limonadă sau limoncello.