Se spune că atunci când îți amintești ceva nu este originalul, ci ultima amintire a acelui lucru. Vă regăsiți, poate, în amintiri fabricate din copilărie. Ceva ce ai impresia că s-a întâmplat și despre care poți povesti în detaliu, dar știi de fiecare dată că ai inventat puțin.

Masa pisicii este echivalentul mesei de lângă boxe din zilele noastre, locul cel mai puțin privilegiat de la o cină. Deși este denumită încă din primele pagini, niciunul dintre comeseni nu pare deranjat.

Lucrurile interesante și importante se petrec mai tot timpul în taină, în locuri unde puterea lipsește.

Eroul împrumută numele autorului – Michael – și începe o aventură pe mare împreună cu alți doi băieți care îi devin prieteni. Firi extrem de diferite, cei trei au în comun curiozitatea specifică vârstei la care își păstreaza încă inocența. Explorează pachebotul și întâlnesc oameni de diverse categorii, mai mult sau mai puțin onorabili.

Romanul este presărat cu fragmente care aduc în prezent universul copilăriei. Dramele de pe vas, cum ar fi moartea unui călător bogat sau evadarea unui deținut, îi terifiază pe cei trei eroi, dar nu îi impiedică să trăiască experiențe la limita dintre fantastic și real.

Călătorind neînsoțiți și doar supravegheați de la distanță, încearcă să intre în drepturi depline în lumea oamenilor mari, dar sunt dați de gol de ludicul unor situații.

Un vânzător de covoare ne-a făcut semne cu mâna, ne-a oferit ceai, iar noi am stat o vreme cu el, am râs când râdea și el și am dat din cap când dădea și el.

În partea a doua a cărții, predomină povestiri din viața de adult a lui Michael. Reîntâlnește personaje de pe vas și își dă seama că fiecare a avut o perspectivă diferită asupra călătoriei. Părerile tuturor se pun de acord asupra faptului că cei trei nu au ocolit niciun pericol.

Sunt subiectivă pentru că cel mai mult mi-am dorit să aflu ce avea domnișoara Lasqueti cu toate cărțile pe care le arunca din senin în mare. Se pare că erau romane polițiste.

Michael Ondaatje mă derutează de fiecare dată prin titlurile cărților sale. Am făcut cunoștință cu el acum mulți ani, când am văzut pentru prima dată ecranizarea romanului “Pacientul englez“. Abia de curând, să tot fie vreo trei ani, am citit cartea. Atunci m-a păcălit pentru că pacientul englez era ungur, iar acum n-am găsit nicio pisică în toată cartea (dacă o găsește cineva, let me know).

“Masa pisicii” plantează melancolie în sufletele cititorilor. Ondaatje jonglează cu naivitatea copilului și pragmatismul adultului și ne aduce aproape de visele din copilărie.