Madame Bovary parcă și-a primit numele în ciuda faptului că nu se comportă ca o doamnă.

Debutul cărții îi este dedicat lui Charles, cel care îi va dărui Emmei numele Bovary. Numele are muzicalitate, Charles și părinții săi sunt însă mediocri. Mama Bovary a fi putut fi o excepție pentru că la începutul cărții este prezentată ca o femeie care a preluat frâiele familiei și care reușește să își educe fiul. Se dezminte pe parcurs deoarece nu reușește să se impună în fața nurorii. Tatăl are doar aere de filfizon, dar nu se ridică nici măcar la acest nivel.

Charles crește alintat de mamă. Elev și apoi student mediocru, ajunge medic. Inițial este reținut cu prescripțiile și totul decurge bine până la o operație nereușită. Este condus pe rând de mamă, de prima soție și de Emma. Naivitatea lui enervează personaje și cititori. Emma nu l-a iubit niciodată.

Conversația lui Charles era searbădă, ca un trotuar, și-n ea defilau toate ideile comune, în veștmîntul lor de rînd, fără să stârnească vreo emoție, să te facă să rîzi sau să visezi.

Destinul Emmei este tragic. Flaubert a denigrat-o pe Madame Bovary. Poate că a încercat să descrie un comportament general de la începutul anilor 1800 și a adunat în acest personaj toate stereotipurile negative. Deseori întâlnim în cărți, filme personaje feminine care se lasă ușor cucerite de diverși Casanova, dar cazul în care povestea este centrată pe acest tip de personaj este aproape unică în romanul lui Flaubert.

Pentru doamna Bovary, adulterul nu este imoral. Nedreaptă i se pare căsnicia. Are încercări neconvingătoare de a-și respinge amanții.

Emma-i arătă tot ceea ce făcea cu neputință o dragoste între ei și că trebuia să rămînă, ca altădată, în termenii unei simple prietenii frățești.

Este o mamă absentă, cu rare accese de tandrețe față de fiica pe care o plasează aproape mereu pe la doici.

Mi-a plăcut limbajul lui Flaubert și lectura a decurs foarte lin, dar nu am prins vreun entuziasm legat de carte și nu am recomandat-o în toate părțile.

He says: nothing. Nu-i place.